Medicina și terapeutica au trecut treptat de la produse complexe pe bază de plante și minerale, la mono terapie de sinteză, care are la bază un control mai puternic al eficienței, putând fi cercetată în cadrul științei actuale, numită pozitivă. Cercetarea științei pozitive, care demonstrează această eficiență, indiferent dacă mecanismul de acțiune al substanței este cunoscut sau nu pe deplin, caută astfel sa egalizeze oamenii prin design experimental specific și metode statistice, urmărind efectul unei substanțe unice și încercând sa elimine alte efecte, pentru a constata efectul pur al substanței. Acest principiu se numește briciul lui Occam și în termeni de cercetare științifică contribuie la mărirea validității interne a unui experiment, cu o notă puternic artificială, și care stă în opoziție cu validitatea externă, care arată măsura în care, concluziile eficienței substanței se generalizează la toți pacienții posibili, în contexte de viață reală și nu de laborator. Asta înseamnă că, cu cât este mai standardizat modul de obține un efect statistic semnificativ, de ex. superior placebo, cu atât mai puțin se generalizează concluziile, adică sunt aplicabile la viața reală, adică la pacientul real din contexte reale de viață, și nu în laboratorul de cercetare.

Practicianul medic sau terapeut, dacă are un act terapeutic de calitate, bazat pe terapia individualizata, având cunoștințe și posibilitate de a monitoriza eficiența cazurilor sale, știe că un pacient este mult mai complex și diferit de altul, și ia în considerare în practică, diferite terapii, substanțe, modalități terapeutice, doze, etc. în raport cu persoana reala din fața lui și contextul său de viață, precum și cu răspunsul său la tratament.

Odată cu standardizarea actului medical și impunerea unor substanțe obligatorii de către legi, în speță vaccinul obligatoriu, sau orice obligativitate de prescriere a unor substanțe anume sau doze standard, practicianul pierde în calitatea actului sau medical, demnitatea și autonomia de a acționa în interesul pacientului și pe baza cunoștințelor, experientei și observaților concrete asupra tratamentului pacientului, cu doza sa de unicitate. Astfel, se face trecerea de la terapia individualizata a cazului, la o terapie cu note iluzorii care, impusa prin legi, nu numai ca dăunează actului medical, dar poate dauna inclusiv demnității terapeutului deoarece trece responsabilitatea actului medical și consecințelor sale, către politicieni și se produce o dezumanizare și depersonalizare a actului terapeutic. Astfel, se face din medicină și terapeutică o știință politică și nu o știință a naturii, cum este în realitate și ar trebui să rămână în mod autentic. Bunăoară, semnificația clinică(luarea în considerare a anumitor cazuri, mai puține, care reacționează diferit fata de medie la tratament sau cu efecte opuse mediei) este preferată semnificației statistice, a efectului de masă, ceea ce poate duce la malpraxis. Exemplul clar este copilul anesteziat cu Propofol, care statistic (adică în general, în medie) este sigur, dar pentru care exista cazuri clar documentate în literatura științifică, de copii, care pot dezvolta simptome cauzatoare de moarte. Fiind numai studii de caz, sau efecte izolate, pe politician și economist nu îl interesează prea mult, însă medicul este cel care are pe conștiință greșelile propriului act terapeutic. Consideram astfel, orice obligativitate a vaccinării un abuz politic.

Petru Mădălin Constantinescu

Cercetător interdisciplinar, Psiholog clinician principal și Practician de medicina complementară.