În perioada 16-22 August 2022, Cabinetul nostru de psihologie, psihoterapie și medicină complementară, organizează Tabăra terapeutică de psihologie și medicină integrativă, care se adresează tuturor celor interesați să învețe și să exerseze diverse modalități și tehnici dar și să obțină cunoștințe de auto-ajutorare, cu accent asupra prevenției și tratamentului anumitor afecțiuni psihice (depresie, anxietate, tulburări induse de stresul cotidian) precum și psihosomatice (obezitate, burn-out, diabet etc.)
Scopul taberei nu este de a transmite doar niște cunoștințe teoretice, într-un cadru comod și artificial, ci de a exersa un trai naatural, în condiții cât mai aroape de natură, care în viziunea noastră, cu toate că există anumite neajunsuri prin renunțare la zona de confort, produce sănătate și o stare de bine bio-psiho-socială.
- Tehnici și modalități terapeutice specifice psihoterapiei integrative (dezvoltare personală, hipnoterapie, terapie de grup etc.)
- Tehnici și modalități terapeutice din domeniul palliativ-regenerativ (meditații, QiGong, Hidroterapie, Cure de altitudine mișcare și natura, tehnici desprinse din Ayurveda și alte abordări orientale etc.)
- Cunoașterea și recunoașterea principalelor plante cu efect curativ precum și modul de folosință, cu accent pe limite și avantajele lor precum si dietoterapie.
Locație: Satul Presaca, Comuna Păuca Jud. Sibiu (15 Km Nord de A1. tronsonul Sibiu-Sebeș)
Cazare: Un spațiu de camping cu anumite utilități destinat sejurului la cort. Se vor asigura condiții pentru gătit în aer liber (vatră de foc, aragaz de camping). Toaletă compost și duș solar (apa va fi colectată de la un izvor cu apă minerală din apropiere). Mai multe detalii vă vom oferi la telefon.
În sat se află un magazin bine aprovizionat, iar cel mai apropiat oras cu supermarket Sebeș, se află la aprox 20 km,
Costuri: 500 Ron/participant
Maxim 10 participanți
Inscrierea se face prin completarea formularului de participare de mai jos și achitarea unui acont de 200 lei in contul: Libra Bank (Revolut) RO64BREL0005502730180100 pe numele Iuliana Constantinescu cu Mentiunea Inscriere Tabara Terapeutica. Acontul va fi folosit pentru organizarea taberei și va putea fi recuperat doar în cazul în care vă retrageți înainte de 01.august. După această dată acontul nu va mai putea fi recuperat.
Detalii si informatii suplimentare se obtin la tel: 0721877421 sau 0269/700426
sau la Email: [email protected] sau [email protected]
Formatori și organizatori
Petru Mădălin Constantinescu Psiholog clinician principal, Supervizor în psihologie clinică, psihoterapeut și practicant de medicină complementară Vezi CV-Constantinescu-Petru RO ![]() |
Iuliana Constantinescu Psiholog educațional, Psihoterapeut adlerian, Terapeut ocupațional
|
Cristina Cojocaru Psiholog clinician, Psihoterapeut sistemic |
Colaboratori:
Wang Lu Tai Chi Instructor Institutul Confucius Sibiu | Dr. Sumit Ashok Kesarkar. B.A.M.S,Curator of NLAM Repository National Library of Ayurveda Medicine(http://www.nlam.in/) |
![]() |
Michael Stevens, PhD, DHC, LHD Professor Emeritus, Illinois State University Honorary Professor, The Lucian Blaga University, Romania Past-President, APA Division of International Psychology Licensed Clinical Psychologist (IL: 071-002968) https://www.linkedin.com/in/ |